InfoReligie.net - Comunitatea online a profesorilor de religie

Educaţia religioasă, educaţie prin excelenţă superioară, cultivă respectul reciproc, respectul faţă de semeni, indiferent de cultura spirituală de care aceştia aparţin. Respectând pe altul, mă respect pe mine, adică spiritualitatea care trăieşte în mine şi pe care doresc s-o dezvolt cât mai mult în mine...

Religia este disciplina de studiu care trebuie să ne apropie, să ne mângâie, să ne ofere sprijin moral, să ne integreze, să ne determine să fim solidari, să ne deschidă ochii spre a ne cunoaşte mai bine identitatea spirituală. Să înţelegem că avem şi alte opţiuni de a trăi viaţa, că viaţa este un dar minunat atâta timp cât lucrăm permanent la construirea fericirii proprii, a stării de bine.

Prof. univ. dr. Constantin Cucoş

Prodecan al Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi

Una dintre ipostazele prezenţei spiritualităţii religioase în învăţământ este dată de oficierea unor slujbe religioase în şcoală. Se-nţelege că astfel de acte au loc cu prilejul unor momente nodale, deosebite, ce marchează, într-un mod specific, temporalitatea actului educaţional (începutul sau sfârşitul de an şcolar, inaugurarea unui nou locaş, a unei acţiuni etc.). Educaţia nu se restrânge doar la o serie de gesticulaţii didactice, tehnice, de rutină, ea presupune „punctări” cu caracter spiritual, ritualist, festivist (folosesc ultimele cuvinte într-un sens cât se poate de pozitiv). Dacă e să privim înapoi înspre anii de şcoală, reţinem mai degrabă aceste „marcaje” ale existenţei noastre, ce ne urmăresc întreaga viaţă (personal, îmi aduc aminte, cu detalii extrem de vii, şi de prima zi de clasa I, şi de prima zi de studenţie), decât mai ştiu eu ce cunoştinţe predate. Apoi, să nu uităm că ritualizarea este permisă şi necesară actului educaţional. Fără ceremonial, educaţia ar aluneca în monotonie, plictiseală, oboseală. De bună seamă, vreme de decenii aceste rituri au fost puternic ideologizate sau politizate (amintiţi-vă de perioada comunistă). Serbările şcolare, ca elemente ale unui rit necesar, au fost deturnate în ocazii de preamărire a unor ţeluri sau personaje care nu aveau nimic de a face cu educaţia…

Prof. univ. dr. Constantin Cucoş

Prodecan al Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi

Proiectul de lege a învăţământului, aflat în dezbatere publică, plasează educaţia religioasă la nivel liceal înafara trunchiului comun. Cu alte cuvinte o periferizează, o lasă la latitudinea unor alegeri circumstanţiale, o relativizează sau chiar o exclude. O atare viziune trădează o mare incompetenţă a celor care momentan creionează politica educaţională a ţării. De altfel, nu e singura gesticulaţie a actualilor factori de decizie din minister care dau dovadă de amatorism, de o crasă necunoaştere a problematicii educaţionale, chiar de rele intenţii (a se vedea, în acest sens, „filosofia” evaluării şi selecţiei pe baza tezelor cu subiect unic, „experimentul” descentralizării activităţii din unităţile şcolare, peroraţia în jurul „calităţii” în educaţie ce nu naşte decât efecte perverse).

Prof. univ. dr. Constantin Cucoş

Prodecan al Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi

“Documentul” emanat de Liga Pro Europa, intitulat „Promovarea interesului superior al copilului in educaţia religioasă. Monitorizarea educaţiei religioase în şcolile publice din România", este un contra-exemplu de cercetare în care intenţionalitatea şi poziţionarea ideologică iniţială (exprimată de autori şi cu alte prilejuri) viciază din capul locului orice şansă de a arăta realitatea aşa cum este ea. Plecând de la premisa că după 1989 am asistat, după autorii acestui raport, la o „capturare a statului” de către biserică iar acest lucru a condus la „sacrificarea a două valori esenţiale ale lumii libere şi democratice, pe de o parte autonomia bisericii şi pe de altă parte laicitatea statului” şi că, mai mult, asistăm la “acapararea sistemului public de învăţământ de către cultele religioase, în cazul nostru, preponderent de către Biserica Ortodoxă Română”, “studiul” invocat încearcă să evidenţieze nici mai mult nici mai puţin că educaţia religioasă din şcolile publice “este afectată de tendinţe şi practici care merg în sens invers drepturilor copilului, lezând demnitatea, protecţia împotriva abuzurilor, nediscriminarea, libertatea de conştiinţă, inclusiv respectul pentru opţiunile acestora”.